Măsurile cuprind limitarea suplimentară a locurilor de parcare, extinderea spaţiului pentru stat la coadă şi aducerea de personal suplimentar pentru asigurarea ordinii, potrivit autorităţilor din landul Austria Superioară, unde duminică amatorii de schi au venit în număr mare pe pârtii, având în vedere vremea însorită.
"În spiritul responsabilităţii personale, totuşi, fac apel la schiori să vină în staţiunile de schi, în măsura posibilului, doar după orele prânzului, deoarece până atunci mulţi dintre turiştii de dimineaţă se îndreaptă deja spre casă, şi astfel se va ajunge pe pârtii confortabil şi fără ambuteiaje", a explicat ministrul economiei din land, Markus Achleitner.
Multe din staţiunile de schi din Austria sunt deschise, dar în cea mai mare parte pot fi frecventate doar de localnici, întrucât cei veniţi de peste graniţă au obligaţia să se izoleze pentru 10 zile.
În plus, toţi, schiorii cu vârsta peste 14 ani trebuie să poarte măşti de calitate superioară, clasificate FFP2 potrivit standardelor Uniunii Europene, care să le acopere atât nasul cât şi gura în timp ce stau la coadă sau se află în telegondole.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News