Poliția din Wiener Neustadt a arestat miercuri seară un român (21 de ani), acuzat că a drogat și violat o elevă în toaleta unui bar. Românul a filmat violul și o parte din imagini au fost trimise colegilor de clasă ai fetei.
Potrivit publicației Heute.at, oamenii legii au aflat inițial că un bărbat necunoscut ar fi amestecat picături din așa numitul drog al violului în paharul unei eleve de liceu într-un bar din oraș, duminică seara, apoi a violat-o în toaleta barului și a filmat toată scena.
Părți din videoclip au fost trimise colegilor de clasă ai victimei prin intermediul rețelelor de socializare. Școala a reacționat prompt, a purtat discuții cu elevii, iar departamentul de educație a trimis o echipă de criză.
Victima a mers cu mama sa la spitalul din Wr. Neustadt, acolo a fost efectuat și un test rapid de droguri, care a fost pozitiv și a întărit astfel suspiciunea cu privire la cele întâmplate. Fata avea lacune în memorie și a spus poliției că acuzatul s-a prezentat drept cetățean marocan.
Miercuri după-amiază, polițiștii au publicat o fotografie cu suspectul, aceasta fiind preluată de toate publicațiile importante.
Miercuri seara, românul a fost arestat în la Gloggnitz (Neunkirchen).
Tânărul de 21 de ani a fost dus la închisoarea din Wr. Neustadt.
"Suspectul nu a comentat acuzațiile până în prezent", a declarat procurorul Erich Habitzl.
--------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News