Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria, criticată după ce a acordat vize parlamentarilor ruși aflați sub sancțiunile UE
WhatsApp
Austria a fost criticat, după ce a acordat vize care le vor permite parlamentarilor ruși vizați de sancțiuni să participe la reuniunea de la Viena a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), relatează Associated Press, potrivit The Guardian.
Austria a acordat vize parlamentarilor ruși aflați sub sancțiunile UE. Sursa foto: Agerpes

Chestiunea reliefază echilibristica delicată în care s-a angajat Austria în încercarea de a-și menține îndelungata poziție de neutralitate militară în contextul războiului din Ucraina. Guvernul de la Viena a condamnat invazia Rusiei, dar a insistat asupra nevoii de a menține relații diplomatice cu Moscova.

Moscova intenționează să trimită delegați la adunarea parlamentară a OSCE din perioada 23-24 februarie, inclusiv 15 legiuitori ruși care se află sub regimul de sancțiuni UE. Printre aceștia se numără și vicepreședintele Dumei de Stat, Pyotr Tolstoi, și Leonid Slutsky.

Într-o scrisoare transmisă cancelarului austriac, ministrului de externe și altor oficiali, 81 de delegați OSCE din 20 de țări, inclusiv din Franța, Canada, Marea Britanie, Polonia și Ucraina, au solicitat guernului de la Viena să interzică participarea rușilor vizați de sancțiuni.

„Este important să ne amintim că parlamentarii ruși sunt o parte integrantă a sistemului de putere și complici la crimele pe care Rusia le comite în fiecare zi în Ucraina”, se arată în scrisoarea consultată de Associated Press.

„Nu își au locul într-o instituție însărcinată cu promovarea dialogului sincer și a opoziției față de război”, se mai arată în aceeași scrisoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel