Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Arlene Foster, premierul Irlandei de Nord, a demisionat
WhatsApp
 Arlene Foster, premierul provinciei britanice Irlanda de Nord, a anunţat miercuri după-amiază că va demisiona, în contextul crizei politice care a culminat cu apariţia controalelor la limita administrativă cu restul Marii Britanii din cauza Brexit.

"În urmă cu puţin timp, l-am sunat pe preşedintele partidului pentru a-l informa că intenţionez să demisionez din funcţia de lider al Partidului Democratic Unionist pe 28 mai şi din cea de premier al Irlandei de Nord la sfârşitul lunii iunie", a declarat Arlene Foster.

"Este important să le ofer delegaţilor de partid spaţiu în următoarele săptămâni pentru a face aranjamentele necesare alegerii unui nou lider. Când va fi ales, voi colabora cu noul lider asupra tranziţiei", a precizat Arlene Foster, conform unui comunicat .

"M-am străduit să conduc partidul şi Irlanda de Nord departe de diviziuni şi spre un drum mai bun. În Irlanda de Nord sunt oameni cu identitate britanică, alţii sunt irlandezi, alţii nord-irlandezi, alţii sunt o combinaţie între toate trei, iar alţii au identităţi noi sau care continuă să apară. Trebuie să învăţăm cu toţii să fim generoşi unii cu alţii, să convieţuim împreună şi să ne bucurăm împreună de această ţară minunată. Viitorul unionismului şi al Irlandei de Nord nu poate fi găsit în diviziuni, va fi găsit doar în convieţuirea în acest spaţiu pe care suntem cu toţii privilegiaţi să îl numim «acasă»", a subliniat Arlene Foster, titrează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel