Profesioniștii din domeniul medical spun că Argentina a ajuns în această situație din cauza numărului mic de teste efectuate și din lipsa unor restricții mai dure. Dacă în august, 40% din testele efectuate ieșeau pozitive, în ultima săptămână rata de pozitivare a urcat la 60% în ultima săptămână.
„Există izolare? Nu există. Se fac sufieciente teste? Nu, nu se fac”, a declarat pentru Reuters Carlos Kambourian, un medic pediatru din Buenos Aires.
Prin comparație, statul New York are o populație de 20 de milioane, adică mai puțin de jumătate față de cei 45 de milioane de locuitori ai Argentinei. Cu toate acestea efectuează 100.000 de teste pe zi, de patru ori mai multe decât Argentina. În statul New York, rata pozitivare este puțin peste 1%.
Argentina a impus carantina încă din 20 martie, însă dar de atunci guvernul a fost obligat să relaxeze restricțiile pentru a ajuta economia. Statul sud-american se află deja în recesiune de doi ani, timp în care nivelul sărăciei a crescut, iar economia nu putea face față unor măsuri restrictive de durată.
Kambourian a adăugat că există puține posibilități de îmbunătățire a serviciilor de sănătate: „Cu siguranță nu se aplică strategiile de a opri această pandemie”, a adăugat el.
O sursă a ministerului Sănătății din Argentina a declarat, potrivit Știrile PRO TV, că numărul mare de teste pozitive a fost rezultatul programului de testare, care se concentrează pe contactele celor cunoscuți ca fiind infectați. Guvernul s-a angajat să crească nivelurile de testare.
Cu peste 840.000 de infectări, Argentina are cel de-al șaptelea cel mai mare număr de cazuri COVID-19 din lume și se află în prezent în primele cinci categorii de cazuri și decese noi în medie pe 7 zile. America Latină a fost cea mai afectată regiune din lume în ceea ce privește cazurile COVID-19 și decesele, care au ajuns la peste 22.000.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News