Merkel a făcut această afirmație în cadrul unei videoconferințe de joi, la care au participat liderii celor 27 de state din UE. Aceștia au discutat despre măsurile care trebuie luate pentru a opri al doilea val de Covid-19.
„În acest moment, închiderile sunt singura opțiune. Ar fi trebuit să acționăm mai devreme, dar oamenii nu ar fi acceptat foarte ușor. Trebuie să vadă paturi de spital pline”, a transmis cancelarul german Angela Merkel, spre surprinderea liderilor europeni care au participat la videoconferință, scrie cotidianul italian La Stampa.
În cadrul videoconferinței, care a durat două ore, Emmanuel Macron a vorbit despre carantina națională împusă în Franța, iar premierul slovac a explicat cum funcționează proiectul de testare a întregii populații din țara sa. Mulți lideri europeni au cerut „o cooperare puternică la nivelul UE”.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au avertizat frontierele interne din Uniunea Europeană nu trebuie închise din nou pentru transportul de mărfuri, în ciuda creşterii numărului de infectări cu coronavirus, transmite dpa.
„Cred că am învăţat cu toţii lecţiile. Nu ne-a trebuit mult ca să pricepem că asta afectează piaţa unică, fluxul de produse”, a spus von der Leyen, potrivit Știrile PRO TV, referindu-se la reacţia automată de închidere a frontierelor în martie, la începutul epidemiei.
Şefa executivului european a apreciat în schimb că cetăţenii Uniunii ar trebui să îşi limiteze deocamdată la strictul necesar deplasările în zona cu frontiere deschise.
În Europa au fost confirmate săptămâna trecută 1,3 milioane de cazuri noi de coronavirus, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar spitalele sunt tot mai aglomerate.
Primele carantine au provocat confuzii; guvernele şi cetăţenii din UE au fost luaţi prin surprindere şi s-au produs întârzieri la transport chiar şi pentru produse de primă necesitate, iar uneori s-au creat ambuteiaje rutiere de mari proporţii. De data aceasta, liderii doresc să se informeze reciproc mai bine despre intenţiile fiecăruia, prin videoconferinţe periodice.
În ultimele zile, Germania şi Franţa au anunţat noi interdicţii de circulaţie, iar Belgia, Italia şi Spania - printre alte ţări - au impus diferite restricţii.
Merkel le-a spus însă partenerilor europeni că frontierele trebuie să rămână deschise pentru a asigura circulaţia mărfurilor, a declarat un purtător de cuvânt al liderei de la Berlin. „Pentru Germania, ca ţară aflată în mijlocul Europei, este deosebit de important să existe o circulaţie economică funcţională”, a declarat Steffen Seibert.
Videoconferinţa de joi a oferit Bruxellesului şi ocazia de a îndemna statele membre ale UE să îşi intensifice eforturile de depistare şi urmărire a cazurilor de coronavirus, după ce avertizase recent cele 27 de ţări că trebuie să colaboreze îndeaproape. Comisia Europeană cere o comunicare mai eficientă a datelor despre COVID-19, asigurarea compatibilităţii la nivel european a diferitelor aplicaţii de urmărire şi adoptarea testării antigenice rapide.
Testele pe bază de antigeni sunt mai rapide, dar mai puţin fiabile decât cele moleculare utilizate cel mai adesea până în prezent.
Statele europene trebuie să înceapă de asemenea pregătirile pentru apariţia vaccinurilor, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, într-o conferinţă de presă comună cu von der Leyen. În cazul unora din vaccinurile anunţate sunt necesare mai multe doze pentru fiecare pacient, iar temperaturile de depozitare sunt diferite, deci va fi foarte importantă organizarea infrastructurii necesare, a arătat el.
Michel a adăugat că identificarea grupurilor prioritare - vârstnicii, bolnavii cronici sau personalul medical - este critică; la fel şi combaterea posibilelor dezinformări privind siguranţa vaccinurilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News