Angela Merkel a subliniat nevoia unui acord asupra principiilor de bază, după o videoconferinţă cu şefii landurilor din partea de est a ţării.
Ea a enumerat respectarea distanţei de 1,5 între oameni şi acoperirea gurii şi a nasului în transportul public, precum şi în locurile în care distanţarea nu este posibilă, drept fundamentale în cadrul abordării de protejare reciprocă.
De asemenea, Merkel a spus că dacă se vor înregistra 50 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori pe săptămână, sau chiar 35 în unele landuri, atunci acestea ar trebui să trateze momentul ca pe un punct critic şi să ia măsuri pentru a împiedica creşterea numărului de infectări.
Comentariile ei au loc după apelurile unuia dintre premierii landurilor, Bodo Ramelow din Turingia, la o strategie mai puţin restrictivă.
Merkel a subliniat că germanii trebuie să aibă consideraţie pentru ceilalţi, pentru a le permite cât mai multor oameni posibil să participe la viaţa publică.
„Suntem încă la începutul pandemiei. Nu avem un vaccin sau un medicament", a spus ea, adăugând că Germania are mai mult control asupra virusului şi mulţumindu-le cetăţenilor pentru modul în care s-au comportat de la începutul pandemiei.
Merkel a avertizat că noile focare pot apărea rapid, făcând referire la un lanţ de noi infectări asociate cu o biserică din Frankfurt şi la un altul care a putut fi legat de un restaurant din Saxonia Inferioară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News