Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Angela Merkel estimează peste 19.000 de infectări zilnice cu noul coronavirus în Germania
WhatsApp
Cancelarul Angela Merkel le-a spus luni liderilor Uniunii Creştin-Democrate (CDU) că infectările cu SARS-CoV-2 ar putea atinge circa 19.200 de cazuri zilnice în Germania dacă tendinţa actuală se menţine, relatează Bild, potrivit Reuters.

„Dacă tendinţa continuă ca până acum, vom avea 19.200 de infectări zilnice. Situaţia este asemănătoare cu cea din alte ţări”, a declarat Merkel într-o videoconferinţă cu liderii CDU.

Totuşi, cancelarul german a subliniat că economia trebuie să continue să funcţioneze.

„Trebuie să stabilim priorităţi, şi anume economia să funcţioneze şi să menţinem şcolile şi grădiniţele deschise”, a spus ea.

Potrivit surselor Bild, citate de Adevărul, Merkel consideră petrecerile, mersul la restaurante şi evenimente religioase ca fiind problematice.

„Fotbalul se află pe un loc secundar deocamdată”, a mai spus ea, precizând că va interveni pentru a opri răspândirea virusului.

Numărul infectărilor cu coronavirusul SARS-CoV-2 a crescut în ultimele săptămâni în Germania, ajungând la aproape 287.000, dintre care peste 9.500 fatale.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel