Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Angela Merkel: Germania este gata să înfrunte problemele globale alături de SUA
WhatsApp
Germania este gată să înfrunte 'problemele mondiale' 'alături de Statele Unite şi de preşedintele ales Joe Biden', a declarat luni presei cancelarul Angela Merkel. Conform AFP şi Reuters, ea a menţionat printre problemele respective pandemia de coronavirus, modificările climatice şi terorismul.

'Germanii şi europenii ştiu că trebuie să ne asumăm mai multe responsabilităţi în acest parteneriat' cu americanii, a spus Merkel, a cărei ţară asigură până la sfârşitul anului preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Şefa guvernului de la Berlin a mai apreciat că Biden cunoaşte bine Germania şi că este foarte important să se continue eforturile de ameliorare a relaţiei bilaterale.

Liderii europeni urmează să discute telefonic marţi o iniţiativă împotriva extremismului islamic, au anunţat doi participanţi la o convorbire între Merkel şi conducerea partidului său, Uniunea Creştin Democrată (CDU). La dialog vor participa preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul austriac Sebastian Kurz, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au precizat luni surse ale agenţiei Reuters.

Austria şi Franţa au fost lovite recent de atacuri soldate cu morţi, descrise de guvernanţii de la Viena, respectiv Paris drept acte 'teroriste'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel