„Talibanii nu deţin controlul asupra întregului teritoriu al Afganistanului. Vin informaţii din Valea Panjshir, unde se concentrează forţele de rezistenţă organizate de vicepreşedintele Saleh şi de comandantul militar Ahmad Massoud", a declarat Serghei Lavrov, citat de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Parisien.
Ahmad Massoud, fiul fostului comandant militar Ahmed Shah Massoud, asasinat în 2001 de reţeaua teroristă Al-Qaida, cere susţinere militară din partea Statelor Unite pentru o ofensivă împotriva insurgenţilor talibani. „America poate fi în continuare un sprijin puternic pentru democraţie prin ajutarea combatanţilor mujahedini, care sunt pregătiţi să îi înfrunte din nou pe talibani", a afirmat Ahmad Massoud.
Serghei Lavrov a lansat un apel pentru iniţierea de negocieri în sensul evitării unui război civil prin crearea unui „guvern reprezentativ” în Afganistan.
Insurgenţii talibani afgani au ocupat numeroase provincii din Afganistan, inclusiv zone din capitala ţării, Kabul. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul şi se află în Emiratele Arabe Unite. Mişcarea talibanilor afgani a anunţat o amnistie pentru toţi funcţionarii din cadrul fostei Administraţii de la Kabul şi a cerut reluarea activităţilor instituţiilor.
Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi-a atras critici dure pe plan intern şi la nivel internaţional din cauza retragerii în mod brusc a trupelor din Afganistan.
Prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh a declarat, marţi seară, că el este preşedintele interimar "legitim" al Afganistanului, semnalând că va organiza rezistenţa armată contra insurgenţilor talibani. "Clarificare: conform Constituţiei Afganistanului, în absenţa, în cazul plecării, demisiei sau decesului preşedintelui, prim-vicepreşedintele devine preşedinte interimar. În momentul de faţă, eu sunt în ţară şi sunt preşedintele legitim pentru afacerile curente. Încerc să iau legătura cu toţi liderii pentru a asigura susţinerea şi pentru a avea consens", a declarat Amrullah Saleh, prim-vicepreşedinte al Afganistanului.
"Sunt pe teritoriul ţării, pentru o cauză şi cu un scop. Cu credinţa solidă în dreptate. Avem legitimitatea de a ne opune opresiunii susţinute de Pakistan şi dictaturii brutale", a subliniat Amrullah Saleh. Anterior, prim-vicepreşedintele afgan a semnalat că el nu li se va subordona "niciodată" "teroriştilor talibani". Amrullah Saleh se află într-o regiune care nu este încă ocupată de talibani, în Valea Panjshir, în nord-estul Afganistanului, la circa 150 de kilometri de Kabul.
Proteste împotriva talibanilor au fost semnalate în mai multe oraşe afgane. Insurgenţii talibani au deschis focul, miercuri, spre sute de protestatari, în oraşul Jalalabad, cel puţin trei demonstranţi fiind împuşcaţi mortal. Zeci de persoane au fost rănite. Protestatarii nu recunosc regimul taliban şi au vrut să amplaseze drapelul naţional al Afganistanului într-o piaţă din centrul oraşului Jalalabad, situat la 150 de kilometri est de Kabul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News