Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Amendă URIAȘĂ pentru un român care se juca cu o dronă. Ce a fotografiat bărbatul
WhatsApp
Un șofer riscă o amendă uriașă după ce s-a "jucat" cu o dronă pe marginea unei autostrăzi din Italia. 

Publicitate

Un şofer de TIR de naționalitate română riscă o amendă de minim 50.000 de euro, după ce a fost prins făcând fotografii cu drona pe o autostradă din Italia. Românul oprise într-un spaţiu de urgenţă pentru timpul regulamentare de odihnă de 9 ore.

Potrivit portalului etrurianews.it, românul s-a dat jos din cabină și început să facă poze orașului Tarquinia cu drona, care era echipată și cu o cameră foto. Carabinierii veniți la fața locului i-au confiscat aparatul și au făcut plângere administrativă.

Agenţii au constatat că românul nu avea permis pentru aparatul de zbor şi nici vestă de semnalizare specială pentru cei care folosesc acest tip de "jucării".

Oamenii legii i-au făcut dosar penal şoferului român, i-au confiscat drona și l-au informat că un judecător va stabili dacă va primi o amendă administrativă. Potrivit legislaţiei italiene privind utilizarea dronelor, amenda poate fi între 50.000 şi 100.000 de euro.

sursa foto: etrurianews.it

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel