Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
„Am folosit apă de gură și am înghițit-o“: Scuza unui șofer român din Scoția, care s-a dus duhnind a alcool la încărcat
WhatsApp
Un incident mai puțin obișnuit a avut loc într-un depozit Amazon din orașul scoțian Dunfermline (Fife), acolo unde un șofer român de camion a fost depistat duhnind a alcool. Un lucrător al depozitului i-a confiscat cheile și a chemat imediat poliția.   
Sursa foto: dunfermlinepress.com

Presa din Scoția relatează cazul unui șofer român de camion care a fost prins conducând sub influența alcoolului după ce a ajuns la depozitul Amazon din Dunfermline. Cu toate acestea, Petrică Angherlache a evitat o interdicție imediată când s-a prezentat la Tribunalul Sheriff din Dunfermline însoțit de un translator.

Potrivit publicației Dunfermline Press, Angherlache susține că a băut doar o bere. Mai mult, el a spus în instanță că a folosit apă de gură, care l-a făcut să depășească limita.

Angherlache, în vârstă de 42 de ani, din Roberts Road, Edlington, Doncaster, a recunoscut că la 30 mai, în Amazon Way, Dunfermline, a condus un camion după ce a consumat alcool în exces. El a fost depistat având 27 micrograme de alcool în 100 mililitri de respirație, limita legală fiind de 22 micrograme.

Un lucrător al depozitului l-a simțit mirosind a alcool

 

Procurorul adjunct Azrah Yousaf a declarat că Angherlache a intrat cu camionul său în curtea de livrări Amazon în jurul orei 21.45.

Un membru al personalului a vorbit cu el și a putut simți imediat mirosul de alcool din respirația sa. Un lucrător Amazon a scos cheile de la camion și a fost contactată poliția.

Avocatul apărării, Peter Robertson, a declarat că clientul său a mutat camionul doar pe o distanță scurtă în depozit, după ce îl parcase mai devreme afară. Cu câteva ore mai devreme, acesta luase masa cu un prieten și băuse o bere Stella Artois.

"Apoi a folosit apa de gură Listerine și a înghițit-o", a adăugat dl Robertson.

Avocatul a declarat că Angherlache trebuie să își păstreze locul de muncă pentru a rămâne în această țară și că va solicita o achitare absolută, ceea ce ar însemna că nu se înregistrează nicio condamnare.

Acest lucru ar fi motivat de dificultățile pe care o interdicție le-ar cauza familiei lui Angherlache în România, deoarece acesta le trimite bani.

Un nou termen în acest dosar se va desfășura pe 1 august.

Până atunci, românul își poate desfășura activitatea normal.

 

-------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH  

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel