The Moscow Times scrie că trei stații de metrou din centrul Moscovei au fost închise forțat pentru a opri protestele anunțate în apropiere de Kremlin. Un număr mare de polițiști a fost, de asemenea, desfășurat în mai multe zone ale orașului. Forțele de ordine au arestat deja mai mulți protestatari, iar jurnaliștii care se adunaseră în fața Kremlinului au fost escortați în afara zonei.
Тверская сейчас
— Дождь (@tvrain) February 2, 2021
Видео: Дождь pic.twitter.com/LriAlohRB5
În ciuda încercărilor autorităților de a îi opri, rușii ies în stradă în număr mare în Moscova și strigă „Rusia fără Putin!” și „Putin este un hoț!”.
Выходящие из Камергерского переулка на Большую Дмитровку сотни молодых людей скандируют: «Россия без Путина!»
— Открытые медиа (@OpenMedia_io) February 2, 2021
Видео: @OpenMedia_io pic.twitter.com/lLmuSTHVrt
Guvernele occidentale au reacționat la decizia de condamnare a lui Alexei Navalnîi – secretarul de stat american Antony Blinken a cerut eliberarea imediată a opozantului rus: „Statele Unite sunt profund îngrijorate de acțiunile Rusiei în ce îl privește pe Alexei Navalnîi. Reiterăm solicitarea de a îl elibera imediat și necondiționat și pe el dar și pe toți cei arestați pentru că și-au exercitat drepturile”.
Ministrul de Externe britanic a transmis pe Twitter că „decizia ticăloasă arată că Rusia eșuează în a își respecta cele mai de bază angajamente ale unui membru responsabil al comunității internaționale”.
Șeful diplomației germane a declarat, de asemenea, că verdictul reprezintă „o lovitură dată libertăților fundamentale și statului de drept” și a cerut din nou ca Navalnîi să fie eliberat imediat.
„Verdictul nu are nicio credibilitate și este împotriva obligațiilor internaționale privind drepturile omului pe care Rusia și le-a asumat”, a transmis Consiliul Europei.
Rusia transmite că solicitările țărilor occidentale pentru eliberarea lui Navalnîi sunt „rupte de realitate”, informează Digi24.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News