Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alertă pe Aeroportul Iași: Un român a zburat din Germania direct... la închisoare
WhatsApp
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Iași au depistat şi predat autorităților competente un cetățean român, pe numele căruia era emis un mandat de executare a unei pedepse de un an de închisoare, emis de Judecătoria Alba, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. 

În data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 19.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza județului Alba, călătorind pe ruta Dortmund – Iaşi, potrivit unui comunicat al poliției de Frontieră. 

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele acestuia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Bărbatul a fost condamnat de către Judecătoria Alba Iulia la executarea unei pedepse de un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat.

Persoana în cauză  a fost predată unei echipe operative din cadrul Secției Regională de Poliție Transporturi Iași, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel