Un nou val de lavă provenit de la vulcanul Cumbre Vieja, care erupe de două luni, a ajuns în apă în jurul prânzului, la câțiva kilometri de locul în care două fluxuri anterioare au atins marea.
Imaginile filmate cu drona arată nori albi ieșind din apă, scrie Reuters.
Locuitorilor din Tazacorte, San Borondon și din unele zone din El Cardon li s-a spus să rămână în casă, cu ușile și ferestrele închise, din cauza gazelor nocive pentru sănătate.
Soldații de la Unitatea Militară de Urgență au fost detașați pentru a măsura calitatea aerului în zonă.
De asemenea, aeroportul a fost închis și este posibil să rămână astfel până la 48 de ore din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a declarat Miguel Angel Morcuende, coordonatorul celulei de urgenţă înfiinţată după erupţie.
Locuitorii din capitala Santa Cruz au fost sfătuiți să poarte măști pentru prima dată de la începutul erupției, din cauza concentrațiilor ridicate de dioxid de sulf din aer.
Potrivit programului Copernicus, râurile de lavă au avariat sau distrus aproximativ 2.650 de clădiri începând cu 19 septembrie, ducând la evacuarea a mii de persoane din case, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News