Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ALERTĂ în Italia! Peste 10.000 de persoane, EVACUATE din centrul unui oraș cu mulți ROMÂNI pentru dezamorsarea unei BOMBE
WhatsApp
Peste 10.000 de persoane care locuiesc în centrul istoric al oraşului Torino au fost evacuate temporar astăzi pentru dezamorsarea unei bombe engleze, rămasă neexplodată din timpul celui De-al Doilea Război Mondial, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.

„În zona roşie”, în jurul Via Nizza, centrul oraşului, locuitorii au fost pur şi simplu evacuaţi în timp ce alte 50.000 de persoane au fost sfătuite fie să plece, fie să rămână în casele lor între orele 7:00 (06:00 GMT) şi 16:00.

Primarul oraşului, afiliat Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem, membră a coaliţiei la putere), doamna Chiara Appendino, a mers la Via Nizza şi urmează să viziteze populaţia evacuată temporar şi instalată într-un centru de primire din zona târgului Lingotto, la marginea oraşului.

Este o bombă engleză de 500 de kilograme, având în centru 65 de kilograme de dinamită, lansată în urmă cu peste 70 de ani de avioane ale aliaţilor în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

În timpul operaţiunii de dezamorsare, spaţiul aerian de deasupra oraşului Torino va fi închis şi circulaţia trenurilor în gara Porta Nuova va fi oprită.

Comandantul Elvio Pascale, care coordonează operaţiunea de dezamorsare, a explicat că procedura că va consta mai întâi în dezactivarea siguranţelor bombei. „Va fi cea mai delicată parte care va dura până la şapte ore”, a spus ofiţerul italian.

Apoi, un camion va transporta dispozitivul dezamorsat până în localitatea Cirie, unde va fi aruncat în aer într-o carieră dezafectată.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel