Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aeroportul Internațional Henri Coandă începe înlocuirea benzilor de bagaje din zona de sosiri
WhatsApp
CN Aeroporturi București S.A. (CNAB) anunță că, din 12 septembrie 2022, încep lucrările de modernizare ale echipamentelor de procesare a bagajelor de cală pe fluxul de sosiri. Vor fi înlocuite, în prima fază, patru dintre cele 6 benzi de bagaje și echipamentele aferente de pe fluxul de sosiri internaționale.

Lucrările se vor derula etapizat și vor dura cinci luni și jumătate. Primele benzi de bagaje înlocuite vor fi benzile 3 (etaj 1) și 4 (parter) ulterior urmând să fie înlocuite, pe rând, și celelalte două (1 și 2, ambele la etaj).

Aceste lucrări vor conduce la o reducere temporară a capacității de procesare – de la 6 la 5 benzi de bagaje, și chiar la 4 benzi în anumite perioade de timp, motiv pentru care lucrările au fost programate pentru perioada de extra-sezon. În final, după o investiție de 3.2 milioane euro, se va obține o capacitate suplimentară de 20% și o reducere substanțială a timplului de așteptare la sosirea bagajelor. Potrivit Airlines Travel, trei dintre aceste benzi sunt în funcțiune de la deschiderea aerogării Sosiri (2003).

În aceste condiții, este de așteptat să se producă, temporar, aglomerări la procesarea bagajelor pe fluxul de sosiri, aglomerări care pot conduce la creșterea timpului de așteptare pentru pasagerii care își recuperează bagajele de cală.

CNAB, împreună cu agenții de handling, a stabilit măsurile necesare pentru ca eventualul disconfort resimțit de pasageri să fie minimizat, aceasta însemnând în primul rând ca timpul de așteptare la recuperarea bagajelor de cală să nu crească.

Totodată, CNAB va lua, împreună cu antreprenorul, toate măsurile posibile pentru ca perioadele de nefuncționare pentru benzile care se înlocuiesc să fie minimizate iar la finalul lucrărilor, estimat pentru jumătatea lunii februarie 2023, pasagerii să beneficieze de un sistem modern, silențios și cu o capacitatre sporită, implicit de scurtarea timpului de așteptare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel