El a fost reținut, iar duminică a fost internat într-un spital de psihiatrie. Două incidente de securitate au fost raportate sâmbătă pe aeroportul din Frankfurt, începând cu ora 17.00 și până la ora 20.00, când operațiunile au fost reluate.
Terminalul 1 și sala de așteptare de la Terminalul 2 au fost evacuate, la fel și gara de la aeroport. Mai întâi, un bărbat de 38 de ani a fost reclamat de ceilalți călători că țipă și amenință că împușcă pe toată lumea. Individul a fost auzit strigând „Allahu Akbar”, așa că poliția a considerat că este o amenințare teroristă, transmite Bild. Peste 100 de agenți au intervenit, bărbatul a fost prins și încătușat. Până la urmă, a fost o alarmă falsă, iar persoana recalcitrantă a fost internată într-o clinică de psihiatrie.
În alt terminal al aeroportului, centrul de control al poliției federale a raportat că un alt bărbat, înarmat, ar fi fost surprins de camerele de supraveghere. A fost luată, de asemenea, măsura evacuării, dar și această alertă de securitate s-a dovedit falsă.
Potrivit Poliției, traficul aerian și feroviar a fost dat peste cap. Autoritățile aeriene au acordat o dispensă pentru decolări și aterizări și după miezul nopții. Considerat al treilea aeroport ca mărime din Europa, după Heathrow, Londra, și Charles de Gaulle, Paris, aeroportul din Frankfurt este cel mai aglomerat aeroport din Germania și unul dintre cele mai importante centre de tranzit din lume. A fost deschis în 1936 și se află la 12 km de centrul orașului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News