Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, a derapat luni, 31 ianuarie, în Burgkirchen și a intrat cu mașina pe un câmp adiacent, unde vehiculul s-a răsturnat și s-a oprit pe acoperiș. El și pasagera sa au fost răniți.
Cetățeanul român, în vârstă de 43 de ani, conducea autoturismul său pe Braunauer Straße, în direcția Burgkirchen, în jurul orei 11.30. Potrivit informațiilor sale, un autoturism venea spre el, depășind periculos un alt vehicul, ceea ce l-a determinat să tragă de volan pentru a evita un impact frontal.
Bărbatul de 43 de ani a virat apoi și a derapat pe drumul umed. El nu a putut opri și a ajuns pe un câmp adiacent, unde mașina s-a răsturnat.
Pompierii au descarcerat o femeie din mașină
În timp ce bărbatul de 43 de ani și copilul său de șase ani au reușit să iasă singuri din mașină, o pasageră, o româncă de 35 de ani, nu a putut ieși din mașină. Ea a trebuit să fie salvată de pompieri. După acordarea primului ajutor de urgență, bărbatul, de 43 de ani, și femeia au fost transportați la spitalul din Braunau cu răni de grad nedeterminat.
Acesta nu este singurul accident, recent, din Austria, în care au fost implicați români.
O româncă, în vârstă de 43 de ani, și băiețelul ei, în vârstă de cinci ani, au fost uciși sâmbătă seară în Villach, Carintia, în sudul Austriei. Cei doi au fost loviți intenționat de o mașină a unei conaționale, în vârstă de 37 de ani, din Vorarlberg. Anchetatorii au descoperit că cele două femei se cunoșteau.
O româncă de 43 de ani și fiul ei de cinci ani au fost loviți de o mașină și uciși în Villach. Poate că nu este un accident de circulație „normal”, după cum a explicat duminică purtătorul de cuvânt al parchetului Klagenfurt, Markus Kitz.
„Unele împrejurări ne-au dat de gândit, motiv pentru care Biroul de poliție penală de stat din Carintia a preluat ancheta”, a precizat procurorul.
Potrivit lui Kitz, șoferița româncă, rezidentă în Vorarlberg, nu are puncte de referință spre Villach sau Carintia. „De aceea vrem să știm de ce a fost acolo”. Mai trebuie clarificat modul în care s-a petrecut accidentul într-o zonă în care este puțin probabil ca să fii accidentat mortal, fiind o zonă cu limită de 30 km/h. În plus, mai este și faptul că românca moartă și șoferița din Vorarlberg se cunosc.
Se pare că tânăra șoferiță de 37 de ani a avut o relaţie cu fostul soţ al victimei, bărbatul fiind tatăl băieţelului de 5 ani. Acum trebuie lămurit dacă cele două românce, care au împărţit acelaşi bărbat, ar fi avut vreun contact înainte de tragedie sau dacă a fost o coincidență că s-au întâlnit acolo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News