Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
80 000 de soldați ruși și-au pierdut viața sau au fost răniți în Ucraina 
WhatsApp
Aproximativ 80.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi de la începutul invaziei Ucrainei, a declarat luni numărul trei al Pentagonului, Colin Kahl, subliniind că obiectivele anunţate de preşedintele rus, Vladimir Putin, nu au fost încă atinse, notează AFP şi Reuters.

"Ruşii au pierdut probabil 70.000 sau 80.000 de soldaţi în mai puţin de şase luni", a declarat presei Colin Kahl, secretar adjunct pentru afaceri politice în Departamentul american al Apărării, subliniind că cifra include morţi şi răniţi.

Forţele ruse au pierdut, de asemenea, "3.000 sau 4.000" de vehicule blindate şi ar putea duce lipsă de rachete ghidate de precizie, în special rachete aer-sol şi mare-sol, a adăugat el.

"Este absolut remarcabil, având în vedere că ruşii nu au atins niciunul dintre obiectivele lui Vladimir Putin la începutul războiului", a continuat oficialul american.

"Au progresat oarecum în est, deşi foarte puţin în ultimele săptămâni", a menţionat el. "Dar acest lucru a avut un cost extraordinar pentru armata rusă din cauza calităţii armatei ucrainene şi a ajutorului internaţional pe care aceasta l-a primit", a mai spus demnitarul american.

Colin Kahl a recunoscut că şi forţele ucrainene au suferit pierderi grele, fără să ofere detalii.

Efectivele de răniți și decedați din rândul Ucrainei ar fi la jumătate, conform propriilor raportări



Kievul a raportat cel puţin 10.000 de morţi şi 30.000 de răniţi în trupele sale.

Potrivit unei surse militare sub protecţia anonimatului, armata ucraineană, care avea un efectiv de 170.000 de soldaţi activi şi 100.000 de rezervişti la începutul războiului din 24 februarie, s-a întărit pentru a ajunge la 300.000 până la 350.000 de militari.

Înainte de invazia Ucrainei la 24 februarie, aproximativ 150.000 până la 200.000 de soldaţi ruşi erau desfăşuraţi la frontierele Ucrainei, potrivit estimărilor occidentale, reaminteşte AFP, citată de Agerpres. 

 

Ucraina acuză Rusia de peste 27 000 de crime de război

 

G Ad:

Forţele ruse au comis 27.203 crime de agresiune şi de război pe teritoriul ucrainean de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina la 24 februarie şi până în prezent, potrivit unui raport publicat luni de Biroul procurorului general al ţării, citat de agenţiile de presă EFE şi Ukrinform.

Conform documentului, 26.190 de delicte se referă la încălcări ale legilor şi obiceiurilor războiului.

În acelaşi timp, 73 de incidente au legătură cu planificarea, pregătirea sau declanşarea şi ducerea unui război de agresiune, în timp ce alte 28 vizează propaganda de război neadaptată la convenţiile internaţionale.

Biroul procurorului general a înregistrat 912 alte diferite delicte încă necatalogate, de asemenea atribuite forţelor ruse.

Între altele, autorităţile ucrainene au înregistrat 12.724 de crime împotriva siguranţei naţionale, dintre care 8.783 sunt legate de uzurparea integrităţii teritoriale şi inviolabilitatea Ucrainei. Parchetul a înregistrat de asemenea 1.525 de cazuri pe care le califică drept înaltă trădare, alte 1.800 drept delicte de colaboraţionism, 113 de complicitate cu statul agresor; 64 de delicte calificate drept sabotaj şi 439 de infracţiuni cu clasificări juridice diferite.

Parchetul ucrainean a deschis 1.451 de proceduri penale pentru infracţiuni legate de copii de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina.

Diferite organisme internaţionale, între care ONU, au iniţiat investigaţii pe teritoriul ucrainean pentru a documenta presupusele crime de război comise de trupele ruse.

În plus, unele ţări ale Uniunii Europene au trimis experţi în locuri precum Bucea sau Irpin, în nordul Ucrainei, pentru a găsi dovezi ale acestor crime.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Internațional Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCNews.ro
07 oct 2022, 13:14
DCMedical.ro
06 oct 2022, 22:54
DCBusiness.ro
07 oct 2022, 09:26
DefenseRomania.ro
30 sep 2022, 19:35
DCBusiness.ro
07 oct 2022, 09:26
DefenseRomania.ro
30 sep 2022, 19:35
DCNews.ro
07 oct 2022, 13:14
DCMedical.ro
06 oct 2022, 22:54
Spectacola.ro
07 oct 2022, 12:25
Spectacola.ro
07 oct 2022, 12:25
RadioDCNews.ro
07 oct 2022, 13:44
RadioDCNews.ro
07 oct 2022, 13:44
Astrosens.ro
04 oct 2022, 22:58
Astrosens.ro
04 oct 2022, 22:58