Zeci de tone de gunoi au fost descoperite, în urmă cu câteva zile, într-un camion, pe un drum din Mehedinţi. În urma verificărilor, comisarii Gărzii de Mediu şi poliţiştii din Mehedinţi au stabilit că deşeurile erau expediate din Anglia şi urmau să ajungă la o firmă din Strehaia.
Potrivit unor surse din anchetă, pentru fiecare camion cu gunoaie, reprezentanţii firmei din Strehaia primeau între 1500-2000 de euro, plus cheltuielile de transport.
Vineri, aproximativ 46 de tone de deşeuri au fost ambalate de autorităţi şi au fost expediate înapoi, în Anglia, firmei care le-a trimis în România, potrivit reprezentanţilor Gărzii de Mediu Mehedinţi.
„Întreaga cantitate de deşeuri este încărcată, în aceste momente, în două TIR-uri. Va fi returnată expeditorului. În cauză s-a instrumentat dosar penal. Colaborăm în această speţă împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi Poliţia Mehedinţi. Tot ce înseamnă costurile de returnare a deşeurilor vor fi suportate de expeditor", a declarant Cătălin Tutilescu, comisar şef Garda de Mediu Mehedinţi
Patronul firmei din Strehaia este cercetat penal pentru transport ilegal de deşeuri.
Potrivit autorităţilor din Mehedinţi, există informaţii conform cărora 15 camioane încărcate cu gunoaie ar trebui să ajungă, în această perioadă, din Anglia la Strehaia. Comisarii de mediu şi poliţiştii sunt în alertă şi fac controale în trafic, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News