Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zeci de migranţi, ascunşi în lada de scule ale unor camioane, depistaţi la frontieră
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră arădeni şi bihoreni au depistat treizeci și patru de cetăţeni străini, proveniţi din Afganistan și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria pe jos sau ascunşi în automarfare.
Sursa Politia de Frontiera

Potrivit Poliției de Frontieră, în urma acţiunilor desfăşurate la graniţa cu Ungaria, poliţiştii au depistat treizeci și patru de cetăţeni străini, proveniţi din Afganistan și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria pe jos sau ascunşi în automarfare. În plus, patru dintre ei au folosit ca loc de ascundere lada cu scule a unui camion, sperând să treacă neobservaţi.

Astfel, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, judeţul Bihor, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat un cetățean bulgar, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, băuturi alcoolice pentru o societate din Rusia.

În urma efectuării controlului, polițiștii au depistat, ascunşi în lada cu scule a semiremorcii, patru cetăţeni străini. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că aceștia sunt cetăţeni din Afganistan, solicitanți de azil în România, informează Poliția de Frontieră.

 

Migranți ascunși în TIR-uri, depistați de polițiști la graniţă

 

Cazurile asemănătoare sunt tot mai numeroase,a stfel că poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II, Nădlac II și Vărșand au depistat ieri treizeci și şase de cetăţeni străini, proveniţi din Afganistan, Pakistan şi India, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare.

Potrivit Poliției de Frontieră, în ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II, Nădlac II și Vărșand au depistat treizeci și şase de cetăţeni străini, proveniţi din Afganistan, Pakistan şi India, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare.

În data de 23.11.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor pe sensul de ieşire din ţară un cetățean bulgar, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile de aluminiu pentru o societate din Polonia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, doisprezece cetăţeni străini, informează Poliția de Frontieră.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel