Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vladimir Putin a semnat decretul prin care Rusia preia oficial controlul asupra Centralei nucleare Zaporojie
WhatsApp
Rusia şi-a însuşit formal centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, pe care o ocupă militar de la începutul lunii martie, potrivit unui decret semnat miercuri de preşedintele rus Vladimir Putin, transmite AFP.

La puţin timp după acest anunţ, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, care săptămâna aceasta are programate vizite la Kiev şi Moscova, a declarat că pleacă spre capitala ucraineană pentru a discuta despre crearea unei zone de protecţie în jurul centralei.

Aceasta se află în zona oraşului Energodar, nu departe de linia frontului ce separă în sudul Ucrainei teritoriile controlate de Kiev şi cele ocupate de trupele ruse, în timp ce armata ucraineană câştigă teren în urma unei contraofensive.

Centrala Zaporojie, care furnizează circa o treime din producţia de energie electrică a Ucrainei şi pe care Rusia doreşte să o conecteze la reţeaua electrică din Crimeea, este din luna august ţinta unor bombardamente de artilerie pentru care Moscova şi Kievul se acuză reciproc şi care au stârnit temeri faţă de un posibil nou Cernobîl.

Centrala se află sub controlul trupelor ruse, dar este operată de personal ucrainean. 

 

Vezi și 

 

Rușii au bombardat civilii care fugeau din Zaporojie: Cel puțin 25 de oameni și-au pierdut viața

 

Cel puţin 25 de persoane au fost ucise şi 28 rănite într-un atac cu rachetă comis de forţele ruse şi care a lovit un convoi de vehicule ce transportau civili ucraineni în apropierea oraşului Zaporojie, din sudul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional Oleksandr Staruh, potrivit Reuters.

„Până acum, 25 de morţi şi 28 de răniţi. Toţi civili”, a scris Staruh pe aplicaţia Telegram.

Poliţia şi serviciul de ambulanţă s-au îndreptat rapid către locul unde convoiul a fost lovit. Ferestrele vehiculelor au fost sparte de suflu, vehiculele fiind pline cu lucrurile pasagerilor.

Într-un autoturism se aflau corpurile fără viaţă ale unei femei şi unui tânăr, iar în faţa acestei maşini era un microbuz în care alte două persoane au fost ucise în atac. Părţile laterale şi geamurile microbuzului erau distruse de şrapnel.

O femeie care s-a prezentat drept Natalia a declarat că ea şi soţul său îşi vizitaseră copiii în Zaporojie. „Ne întorceam la mama mea, care are 90 de ani. Am reuşit să scăpăm. Este un miracol”, a mărturisit ea, stând alături de soţ lângă automobilul lor.

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel