Acesta este un recidivist de 34 ani, din Gârcina, care în trecut a comis mai multe furturi.
"În continuarea cercetărilor realizate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, poliţiştii au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa acestuia, în urma căreia prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost recuperat parţial şi a fost restituit persoanei vătămate. Cel în cauză a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ, faţă de acesta urmând a fi dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie. În cursul zilei de joi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Poliţiştii au fost sesizaţi, marţi, cu privire la faptul că o femeie de 63 de ani a fost victima unei tâlhării.
Pe reţelele de socializare a apărut şi un filmuleţ surprins de camerele de supraveghere din zona în care s-a produs fapta.
Pe imagini se vede cum suspectul se apropie, din spate, de victimă şi când ajunge în dreptul ei o loveşte în faţă de două ori.
Femeia care îşi ţinea nepotul de mână cade împreună cu acesta, moment în care autorul îi smulge poşeta şi telefonul mobil, iar apoi fuge.
Prefectul George Lazăr a cerut mobilizarea Poliţiei pentru prinderea autorului şi a declarat că imaginile cu tâlhăria sunt de un impact emoţional puternic.
Vezi imaginile cu scena violentă şi cu intervenţia poliţiei:
sursa: Gabriel Ciobanu / Facebook
sursa: Ştiri-Neamţ.ro
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News