Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vicepreşedintă a Parlamentului European, arestată la Bruxelles într-un dosar de corupție
WhatsApp
Corupție la nivel înalt în Parlamentul European. O vicepreşedintă a fost arestată la Bruxelles.

Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili, unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului European, a fost arestată vineri seara la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie în care este implicat Qatar-ul, a declarat o sursă apropiată dosarului, relatează agenția AFP, preluată de Agerpres.

Alte patru arestări au avut loc deja în capitala Belgiei vineri dimineaţa în acelaşi caz. Eva Kaili a fost "arestată pentru a fi audiată" de poliţie, a precizat sursa citată.

La Atena, Partidul socialist grec (Pasok-Kinal) al cărui membru este Eva Kaili a anunţat seara că aceasta a fost "demisă".

În centrul anchetei, condusă de un judecător de instrucţie de la Bruxelles: acţiunile unei "ţări din Golf" suspectate că "ar influenţa deciziile economice şi politice ale Parlamentului European prin plata unor sume de bani substanţiale sau oferirea de cadouri semnificative", a subliniat parchetul federal.

În ceea ce priveşte beneficiarii, aceştia sunt personalităţi care au "o poziţie politică şi/sau strategică semnificativă" în cadrul Parlamentului European.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel