Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Varianta Omicron face ravagii în Marea Britanie. Record de infectări în ultima săptămână
WhatsApp
Aproximativ 1,2 milioane de persoane din Anglia s-au infectat cu COVID-19 pe parcursul săptămânii trecute, adică o persoană din 45 la nivelul populaţiei generale. Astfel, este stabilit un nou record, în contextul în care varianta Omicron se răspândeşte cu rapiditate, potrivit unor estimări oficiale publicate joi, informează Agerpres, citând Reuters.  

Londra este localitatea cel mai grav afectată, cu 1 persoană din 30 potenţial infectată cu noul coronavirus săptămâna trecută, a anunţat Biroul Naţional de Statistică (ONS) din Marea Britanie.

De asemenea, în ultimele două săptămâni, aproximativ 1 persoană din 60 s-a infectat cu COVID-19 în Anglia. Primele date de acest tip datează din mai 2020, aşadar înregistrările oficiale nu acoperă perioada de vârf a primului val al pandemiei.

Cu toate acestea, experţii au indicat că Omicron a devenit probabil varianta dominantă care circulă în Anglia. De asemenea, ONS a mai anunţat că procentul de cazuri compatibile cu Omicron a crescut în toate regiunile engleze, cu excepţia celei de nord-est.

Marea Britanie a anunţat pentru prima dată, miercuri, depăşirea pragului de 100.000 de cazuri noi de COVID-19 confirmate într-o singură zi, scrie Agerpres. 

În plus, 14 persoane au decedat din cauza variantei Omicron a coronavirusului în Marea Britanie, până în prezent.

 

Anglia reduce la 7 zile perioada de izolare pentru persoanele testate pozitiv la COVID-19

 

Cu toate acestea, guvernul britanic a redus miercuri de la zece la şapte zile perioada de izolare prevăzută în Anglia pentru persoanele vaccinate care au contractat COVID-19, în plină creştere a numărului de cazuri de infectări cu varianta Omicron de coronavirus şi cu două zile înainte de Ajunul Crăciunului, relatează AFP.

Începând de miercuri, persoanele care au două teste antigen negative realizate în ziua a şasea şi a şaptea după ce au fost testate pozitiv vor putea ieşi din izolare.

Potrivit guvernului, acest lucru va permite mai multor persoane să petreacă Crăciunul cu familiile lor, fără a risca transmiterea virusului.

În opinia ministrului adjunct al Sănătăţii, Gillian Keegan, riscul ieşirii din izolare după şapte zile "dacă ai două teste negative" este echivalent cu "a mai aştepta încă trei zile în camera ta", a declarat ea miercuri dimineaţă pentru Sky News.

"Dacă aţi fost testat pozitiv sau aţi prezentat primele simptome sâmbătă, 18 (decembrie), vă veţi putea bucura de masa de Crăciun" împreună cu familia, "presupunând că testul dumneavoastră antigen este negativ în a şasea şi a şaptea zi", a afirmat Gillian Keegan pentru Times Radio.

Această relaxare a regulilor survine în momentul în care Regatul Unit, una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19 din Europa, cu peste 147.000 de decese, se confruntă cu un focar de cazuri (90.629 de noi cazuri înregistrate marţi) din cauza variantei Omicron extrem de contagioase de coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel