Pe sensul de intrare au fost aproximativ 46.900 persoane cu 11.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 53.200 persoane cu 13.600 mijloace de transport.
Cele mai tranzitate frontiere au fost: Frontiera aeriană - aproximativ 41.500 de persoane; Frontiera cu Ungaria - aproximativ 25.600 de persoane şi 10.900 de mijloace de transport; Frontiera cu Moldova - aproximativ 13.000 de persoane şi 4.100 de mijloace de transport; Frontiera cu Bulgaria - aproximativ 12.100 de persoane şi 6.500 de mijloace de transport.
Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 33 fapte ilegale (19 infracţiuni şi 14 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 1.000 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 43.700 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 14 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea 12 cetăţeni români din diferite motive legale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News