"Se anticipa această creștere, am transmis că din estimări, având în vedere implementarea relaxărilor și faptul că varianta Delta devine dominantă există această probabilitate de creștere. Considerăm că e foarte probabil să ajungem la final de august la peste 900 de cazuri pe zi și în septembrie, a doua parte, peste 1500 - 1600 de cazuri", a spus Gheorghiță.
Medicul, care este coordonatorul campaniei de vaccinare în România, a subliniat că indicatorul legat de severitatea cazurilor de Covid-19 este cel important, de care trebuie să se țină cont și a subliniat că doar prin vaccinare se poate obține o protecție mai bună față de formele severe de boală.
Valul 4 este al nevaccinaților, a spus medicul. Medicul a afirmat că în România sunt încă foarte multe persoane ezitante la vaccinare, "comportament care nu e de câteva luni, ci de ani și ani de zile". Gheorghiță a afirmat că informarea medicală și prezentarea informațiilor pe înțelesul fiecăruia reprezintă elementul central al demersului de comunicare. El a adăugat că mesajul trebuie adaptat și transmis de persoane care se bucură de încredere - preoții, cadrele didactice, polițiștii, primarul.
În ceea ce privește începerea anului școlar, medicul a subliniat că școala trebuie să înceapă fizic: "Nu mai putem să ne permitem încă un an în care copiii să stea acasă, s-a pierdut suficient de mult. Trebuie să facem un efort ca în acest an copiii noștri să meargă la școală."
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News