Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ungaria, ATAC devastator la Juncker pentru că a LĂUDAT România
WhatsApp
Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a criticat o afirmaţie a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit căreia Europa ar trebui să celebreze împreună Centenarul Marii Uniri al României, oficialul de la Budapesta susţinând că Juncker s-a dovedit a fi ''nepotrivit'' pentru a conduce executivul comunitar, relatează marţi MTI.

''Europa va fi puternică şi unită dacă acceptăm că anumite informaţii ale istoriei aduc bucurie pentru unii, dar amintiri dureroase pentru alţii. Nu ar trebui să existe aşteptări ca aceia care regretă asemenea evoluţii să se bucure; astfel de aşteptări sunt imorale şi lipsite de onoare'', a declarat Szijjarto pentru MTI.

Potrivit acestuia, preşedintele CE ''ar fi trebuit să întruchipeze o Europă unită'', Peter Szijjarto subliniind că Juncker ''nu a făcut acest lucru niciodată, fie că a fost vorba despre Brexit, despre criza migraţiei sau despre sărbătoarea naţională a României''.

În intervenţia sa din cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind statul de drept în România, organizată pe 23 octombrie la Strasbourg, Jean-Claude Juncker a spus: ''România va celebra la 1 decembrie al anului în curs centenarul său, Centenarul Marii Uniri cum spun prietenii noştri români. Aş dori să îi spun preşedintelui (Klaus Iohannis, n.red.) că da, aceasta este o sărbătoare română, dar şi o sărbătoare europeană, întrucât tot ceea ce priveşte România priveşte Europa, nimic din ceea ce este propriu României nu îi este străin Uniunii Europene. În acea zi, vom sărbători împreună un mare moment al istoriei române şi un mare moment al istoriei europene''.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel