Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un viceprimar din Argeș a murit, subit, într-o farmacie. Bărbatul avea 49 ani
WhatsApp
Viceprimarul comunei Ciomăgești din Argeş, Claudiu Sorin Dicu,  a murit în doar câteva minute, în timp ce se afla într-o farmacie din cartierul Găvana din Pitești.
Tragedie în Italia: O româncă a decedat subit în timp ce se afla în vacanță

Edilul, în vârstă de 49 ani, din Ciomăgești venise la Pitești să cumpere un tensiometru. Bărbatul se simțea rău, atunci când ajunsese la farmacie. Claudiu Sorin Dicu s-a prăbușit în fata farmacistelor care au chemat ambulanța.

Viceprimarul era cunoscut cu probleme cardiace. La fața locului au intervenit paramedicii SMURD și un echipaj al SAJ, care au executat manevrele de resuscitare. Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul, transmite  ziarulprofit.ro.

“În jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la constatarea decesului unui bărbat, care, după ieșirea dintr-o farmacie, a acuzat în stare de rău. Acestuia i-au fost efectuate manevre de resuscitare, însă nu a mai putut fi salvat”, transmite IPJ Argeş. Din decembrie, Claudiu Sorin Dicu era anchetat de poliție pentru delapidare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel