Internauții se întrebă dacă poza surprinde un fenomen real sau este un trucaj. Potrivit BBC, întreaga „vină” aparține, de fapt, straturilor de inversare a temperaturii, numite și inversiuni termice. Cu alte cuvinte, există anumite zone în care scăderea normală a temperaturii aerului odată cu creșterea altitudinii este inversată și aerul de deasupra solului devine mai cald decât aerul de sub el.
Astfel, inversarea temperaturii previne convecția în straturile inferioare ale atmosferei. Ca urmare a numeroaselor observații și măsurători, s-a constatat că, în zona climatică temperată a planetei noastre, temperatura aerului scade cu 6, 5 grade Celsius pentru fiecare kilometru de înălțime, respectiv cu un grad, la o înălțime de 155 metri. Asta pentru că atmosfera este încălzită nu ca urmare a trecerii soarelui (aerul este transparent pentru spectrul vizibil al radiației electromagnetice), ci prin prisma absorbției energiei re-emise în zona infraroșie de pe suprafața pământului și a apei.
Altfel spus, cu cât straturile de aer sunt mai aproape de pământ, cu atât mai mult se încălzesc într-o zi însorită. Într-o zonă cu climă tropicală, aerul se răcește mai lent în raport cu creșterea înălțimii, pe fondul prezenței vânturilor comerciale, care transferă căldura din regiunile ecuatoriale spre tropice. De asemenea, specialiștii care au analizat imaginea devenită deja celebră în mediul online fac referire la o iluzie optică cunoscută sub numele de miraj sau Fata Morgana, prin care vaporul din imagine dobândește un aspect alungit şi înălţat, dând senzaţia că plutește în aer. Dar cum se întâmplă, mai exact, acest lucru? Ei bine, razele de lumină parcurg mai întâi straturile reci de aer, apoi vin în contact, sub un unghi de incidenţă relativ mic, cu păturile de aer mai calde şi sunt astfel dispersate până la obţinerea reflexiei totale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News