Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un tânăr român a semănat PANICĂ într-un avion plecat din București către Roma. Comandantul aeronavei a cerut ajutor de îndată
WhatsApp
Un tânăr român a leșinat în timpul unui zbor dinspre București către Roma, comandamentul aeronavei solicitând o ambulanță care să îl preia chiar de pe pista de aterizare.

Un zbor de la București la Roma a fost presărat cu clipe de panică pentru pasageri și comandamanetul aeronavei, după ce un tânăr român a leșinat în timpul zborului. Avionul decolase deja de pe aeroportul Henri Coandă din București, iar în timp ce se îndrepta spre Roma un băiat a început să se simtă rău, apoi a devenit inconștient, speriindu-i chiar și pe colegii care îl acompaniau pentru că nu înțelegeau ce anume i-ar fi putut cauza această stare amicului lor. 

Din fericire, la bordul navei se afla și un medic italian care i-a acordat primul ajutor tânărului, până la aterizare. Lina Baldascino, medic la un spiatl din Napoli, se întorcea din România de la o conferință alături de colegi români și americani, scrie presa italiană

Comandatul navei a anunțat autoritățile italiene care au trimis direct pe pistă o ambulanță pentru a prelua pacientul și a-l transporta imediat la spital, deși între timp tânărul își revenise. Medicul care i-a acordat primul ajutor a primit felicitările și mulțumirile pasagerilor și ale personalului de zbor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel