Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un tânăr român a mers să susțină examenul auto, după ce a consumat trei tipuri de substanțe interzise
WhatsApp
Un tânăr de 24 de ani din Zalău, care a mers să susțină examenul de conducere, în loc de permis s-a ales cu dosar penal. Candidatul s-a urcat la volan, chiar lângă polițist, după ce a consumat substanțe interzise.
Un tânăr român a mers să susțină examenul auto, după ce a consumat trei tipuri de substanțe interzise

După ce a început traseul prin oraș, cel care aspira la permisul de conducere a fost oprit în trafic de un echipaj pentru un control de rutină. Agenții au precizat că l-au oprit doar în scop demonstrativ pentru a-i arăta viitorului șofer cum trebuie să procedeze în altfel de cazuri.

Astfel, pe lângă întrebările standard tânărul a fost testat și pentru droguri. Polițiștii au rămas uimiți când au văzut rezultatele - aparatul a arătat că acesta consumase trei tipuri diferite de substanțe interzise.

În acel moment s-a încheiat și examenul de conducere, iar candidatul fost dus la spital pentru prelevarea de brobe biologice. În acest caz tânărul s-a ales cu dosar penal și - în mod evident - nu a obținut permisul de conducere, relatează StirilePRO tv.

 

Un alt român, prins în flagrant când ridica un colet cu 2.5 kg de droguri din Spania 

 

Un bărbat din Galaţi a fost reţinut după ce a fost prins în timp ce ridica un colet cu 2,5 kilograme de cannabis. Potrivit anchetatorilor, drogurile sunt aduse din Spania, informează realitatea.net. Astfel, poliţia Judeţeană Galaţi a anunţat, astăzi, 25 noiembrie, că au desfăşurat o acţiune de prindere în flagrant. Acțiunea vizează un dosar penal privind trafic de droguri de risc şi introducere în ţară de stupefiante.

În aceste condiții, în urma verificărilor, un român în vârstă de 38 de ani a fost prins în momentul în care ar fi ridicat un colet, expediat din Spania. Din primele verificări, se pare că acest colet conţinea 2,5 kilograme de cannabis.

În urma acestei descoperiri, bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Astfel, barbatul de 38 de ani riscă sa stea în spatele gratiilor cel putin 5 ani sub acuzația de trafic de droguri, informează Poliția Județeană Galați.

 

Firmele de curierat "cară" zeci de kilograme de droguri din Spania în România

 

În ultimele zile, polițiștii au confiscat zeci de kilograme de cannabis și au făcut patru arestări. Acesta este bilanțul unei operațiuni a procurorilor DIICOT împotriva traficanților de droguri pe relația Spania-România. 

Procurorii DIICOT au reţinut patru traficanţi de droguri, acuzaţi că au introdus pe teritoriul României, din Spania, mai multe colete ce conţineau cantităţi considerabile de droguri, ce urmau a fi comercializate către consumatori de pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii DIICOT - Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Ilfov au efectuat, miercuri, o acţiune de prindere în flagrant a doi dintre inculpaţi, pe raza judeţelor Giurgiu şi Dâmboviţa, în timp ce ridicau de la o societate de curierat două colete ce conţineau cantităţile de 15,65 kilograme de cannabis şi aproximativ 500 de grame de cocaină.  Ulterior, în urma cercetărilor efectuate, au mai fost ridicate aproximativ 52 de kilograme de cannabis.

Cei patru traficanţi urmează să fie prezentaţi joi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel