Ajuns pe platforma unei firme de materiale de construcții, conducătorul auto a fost așteptat de oamenii legii pe care îi alertase și împreună au deschis semiremorca mașinii.
Acolo au descoperit 8 migranți care se strecuraseră în TIR, în timpul unei staționări de pe traseu. Polițiștii de la Secția 3 i-au preluat și i-au predat colegilor de la Poliția de Frontieră. în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au aflat că cei 8 transfugi, care voiau să ajungă în Europa vestică, aveau asupra lor documente de identitate emise de autoritățile statului român, transmite Poliția de Frontieră.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat, în zona de competenţă, trei cetăţeni din Nepal care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, pe jos, pe la frontiera verde.
În data de 01.11.2021, în jurul orei 22.50, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiş, au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în urma căreia au depistat, în marginea localității Jimbolia, județul Timiș, trei persoane care nu își justificau prezența în zonă.
Imediat, poliţiştii de frontieră au condus cele trei persoane (două femei și un bărbat) la sediul instituției pentru cercetări, stabilind astfel faptul că sunt din Nepal, cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, cei în cauză fiind posesori ai unor permise de muncă în ţara noastră. Cetățenii din Nepal au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera din România în Serbia pe jos, pe la frontiera verde, deoarece doreau să ajungă în Italia.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat", la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News