Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un șofer român de camion a blocat calea unei mașini de poliție, aflată în misiune. S-a lăsat cu sancțiuni dure
WhatsApp
Un șofer român de camion a blocat intenționat calea unui vehicul special de poliție, care se afla în misiune, în Germania. Incidentul a avut loc pe autostrada A3, în apropiere de Passau.
Un șofer român de camion a blocat calea unei mașini de poliție, aflată în misiune. S-a lăsat cu sancțiuni dure. Sursa foto: freepik.com

Mașina de poliție se afla într-o misiune de urgență, având semnalele sonore și luminoase pornite. Polițiștii se deplasau pe autostrada A3 în direcția Linz. În fața zonei de odihnă Donauta-Oeste, un camion, condus de un român de 38 de ani, a schimbat brusc benzile, trecând pe cea pe care ceilalți șoferi o lăsaseră liberă pentru mașina de poliție, conform publicației locale Idowa.de.

Șoferul român și-a continuat deplasarea cu viteză redusă pe o distanță de aproximativ doi kilometri. Până la urmă a lăsat autospeciala de poliție să-l depășească pe banda care fusese lăsată liberă. Șoferul român a fost amendat, iar autoritățile i-au suspendat permisul de conducere.

 

Un alt român, pasager într-un tren în Germania, dus direct la închisoare

 

Un român, care fusese dat în căutare, a fost prins intrând în Germania cu trenul care venea din Basel (Elveția).

Vineri după-amiază, 11 august 2023, o patrulă de la biroul vamal principal din Lörrach l-a verificat pe cetățeanul român în trenul de lungă distanță în apropiere de Bad Krozingen.

Verificarea a scos la iveală că acesta ura să execute două mandate de arestare. Un tribunal îl condamnase pe bărbat la o amendă pentru două infracțiuni de furt, transmite poliția federală.

Întrucât persoana căutată nici nu a plătit amenzile în valoare totală de 1.800 de euro și nici nu a executat pedepsele alternative de închisoare, parchetul a emis mandatele de arestare.

Poliția federală l-a preluat pe românul de 50 de ani și l-a arestat. Întrucât nu a putut plăti suma cerută, acum românul trebuie să execute o pedeapsă de închisoare substitutivă de câteva luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel