Un agent de vânzări în cadrul unei firme din România a reușit să plece cu aproape 40.000 de lei, dar și cu marfă în valoare de 23.000 de lei, abandonând mașina de serviciu. Cu banii sustrași, E.A. a plecat în Franța, în localitatea Antibes, una dintre cele mai titrate stațiuni de pe Coasta de Azur, despărțindu-se în acest fel și de soția lui.
Totul s-a întâmplat pe 4 septembrie, atunci când E.A. nu s-a mai prezentat la muncă, abandonând mașina de serviciu, având în interior cheile autoturismului, telefonul, tableta, dar și documente de contabilitate.
Bărbatul a pus mâna pe 40.469 de lei, sumă provenită din vânzările efectuate în perioada în care ocupa postul de agent de vânzări, dar și marfă în valoare de 23.533 de lei, scrie Replica de Constanța.
La audieri, fosta soție a lui E. A. a declarat că bărbatul s-a despărțit de ea pe 3 septembrie. Tot atunci a aflat că bărbatul a plecat în Franța, stabilindu-se în localitatea Antibes. Fosta soție a mai povestit că știe de la colegii fostului soț că acesta ar fi sustras, de la firma la care lucra, mai multe sume de bani.
Magistrații din cadrul judecătoriei Mangalia au decis să îl condamne pe E.A. la 3 ani de închisoare, cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, în formă continuată. Sentința nu este definitivă.
O româncă, care locuiește în Favara, a ajuns la spital după ce a fost mușcată de nas de partenerul gelos, un conațional, de 40 de ani.
Potrivit reconstituirilor, atacatorul, un român, de 40 de ani, și-a agresat iubita, o româncă, de 42 de ani, după ce a prins-o în intimitate cu fiul lui dintr-o relație anterioară.
Orbit de gelozie, bărbatul s-a năpustit asupra partenerei sale de 42 de ani pe care a mușcat-o de nas. Românca, în vârstă de 42 de ani a fost internată la spitalul din Agrigento cu riscul de a suferi o desfigurare permanentă și mai multe zile de spitalizare, scrie presa italiană.
Plângerea depusă de româncă a dus la un proces, care s-a încheiat cu o condamnare la patru ani de închisoare. Judecătorul pentru audierea preliminară Iacopo Mazzullo l-a condamnat pe atacator, un român, de 40 de ani, care locuiește în Favara, la patru ani de închisoare.
Pedeapsa pentru acest tip de infracțiuni variază de la 8 la 14 ani, însă bărbatul a beneficiat de circumstanțe atenuante generice și va sta după gratii 4 ani.
---------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News