După ce în urmă cu un an a salvat dintr-un incendiu, un bătrân cu dizabilităţi, astăzi, românul nostru, taximetrist în Marea Britanie, a salvat un bărbat care voia să se arunce de pe un pod.
Întâmplarea s-a petrecut în această dimineaţă, în Exeter, reședința comitatului Devon, acolo unde românul lucrează ca taximetrist.
Cristian Dumitrescu fusese la un prieten şi mergea spre casă, când a văzut o femeie şi un bărbat pe podul Exe, din Exeter. Curând, românul avea să realizeze că ceva nu este în regulă, aşa că s-a apropiat de acel loc pentru a vedea ce se întâmplă.
"Ploua tare şi aveam hanoracul pe cap. Nu mi-a dat seama de la început ce se întâmplă. M-am apropiat şi am văzut că femeia vorbea la telefon şi plângea. Mi-am dat seama că bărbatul vrea să se arunce. L-am agăţat la fix. L-am tras înapoi şi am început să vorbesc cu el ce mi-a trecut prin cap. M-am chinuit să-l duc până la capătul podului. După care a ajuns şi poliţia", a declarat Cristian Dumitrescu pentru Observator.
Românul a mărturisit că nu a mers azi la serviciu şi că este, încă, în stare de şoc.
"Soţia lui plângea şi îmi mulţumea. Doamne, prin ce stări treci când simţi că ai făcut într-adevăr ceva pentru omul ăla", a mai spus eroul român.
Românul nu e la primul gest de acest fel
În urmă cu trei luni, Cristian Dumitrescu a devenit erou în Marea Britanie după ce a salvat dintr-un incendiu un bătrân cu dizabilităţi.
În luna septembrie, curajul românului a fost răsplătit de englezi. Bărbatul a primit o diplomă pentru recunoaşterea faptelor eroice, în cadrul unei ceremonii anuale a pompierilor din localitatea Devon, acolo unde a avut loc incendiul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News