Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român din Italia a atacat și jefuit o femeie în lift: i-a smuls geanta și portofelul și a fugit
WhatsApp
Un român din Italia, cu numeroase condamnări anterioare pentru infracțiuni contra proprietății și droguri, a ajuns în arest după ce a jefuit o femeie.
Un român din Italia a atacat și jefuit o femeie în lift. Sursa foto: freepik.com

O femeie în vârstă de 94 de ani a cerut ajutorul polițiștilor după ce a fost atacată și jefuită în liftul blocului. Ajunși prompt la fața locului, polițiștii au luat legătura cu victima, care le-a spus că, în jurul orei 13.00, după ce a făcut o plimbare, s-a îndreptat spre casă. Ajunsă la intrarea în bloc, a observat un bărbat care se pregătea să apese pe o sonerie.

Femeia a deschis ușa cu de la intrare cu cheile și a intrat în holul de la intrarea condominiului. După ea a intrat și bărbatul. Amândoi  au urcat în lift și când au ajuns la etajul unde se află locuința femeii și ușile s-au deschis, bărbatul a atacat-o. I-a smuls telefonul geanta, de unde a scos portofelul, iar apoi a fugit, relatează tgpadova.telenuovo.it.

 

Biroul pentru Imigrări din cadrul Sediului Poliţiei îl va trimite pe român acasă

 

Victima a  reușit să-l descrie pe atacator, indicând și toate hainele pe care le purta, inclusiv șapcă maro. După ce au adunat elementele, polițiștii au pornit pe urmele infractorului și, grație vizionării unor imagini surprinse de camerele video din în zonă, au reușit să reconstituie traseul parcurs de bătrână în timpul plimbării sale.

Ofițerii au reușit să identifice un bărbat care corespundea descrierii, recunoscând, în special, șapca maro pe care o purta. Bărbatul a fost identificat de un ofițer care se afla în afara serviciului în timp ce circula pe Via Trieste cu mașina: l-a recunoscut pe stradă și a reușit să-l identifice, deși românul a încercat să plece, devenind suspicios.

Autorul tâlhăriei este un român de 51 de ani, cu numeroase condamnări anterioare pentru infracțiuni contra proprietății și droguri. Acesta a fost reclamat pentru tâlhărie şi împotriva sa au fost iniţiate de către Biroul pentru Imigrări din cadrul Sediului Poliţiei, procedurile de scoatere de pe teritoriul naţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel