Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român din Austria a intrat cu camionul într-o biserică, pentru a se răzbuna: "Mi-a distrus viața"
WhatsApp
Un bărbat român stabilit în Austria s-a urcat în camionul său și a lovit intenționat o biserică penticostală, de șase ori, pentru a se răzbuna.  

Publicitate

Un incident șocant a avut loc luni seară în Brunn am Gebirge, lângă Viena, unde un român a lovit în mod deliberat o biserică penticostală românească. Potrivit relatărilor presei austriece, atacatorul, în vârstă de 32 de ani, a declarat poliției că biserica i-a „distrus viața”.

În urmă cu câteva săptămâni, același bărbat a provocat probleme în biserică și a rupt o Biblie, iar poliția consideră că incidentul de acum ar putea avea o motivație religioasă.

Șoferul a lovit clădirea bisericii de cel puțin șase ori cu vehiculul său, un camion de aproximativ 12 tone, punând astfel în pericol structura acesteia. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în biserică, deși clădirea riscă să se prăbușească.

Pe drumul către biserică, bărbatul a provocat mai multe accidente, avariind mai multe vehicule și rănind o femeie pieton. Românul, rezident în Austria din 2020, se află în prezent în arest și este audiat de autorități, informează cotidianul Der Standard. 

Citește și: TIR încărcat cu deșeuri din Austria, oprit să intre în țară și trimis înapoi expeditorilor

Poliția continuă investigațiile, iar un purtător de cuvânt al acesteia nu a putut confirma dacă bărbatul se afla sub influența alcoolului sau a drogurilor în momentul incidentului.

--------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel