Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român, dezamăgit complet de sistemul medical din Olanda: Doar Dumnezeu te poate salva! - VIDEO
WhatsApp
Un român, plecat la muncă în Olanda, a povestit urmăritorilor săi de pe Tik Tok despre sistemul de sănătate din țara în care locuiește, dezvăluind că e "de toată jena".
Un român, stabilit în Olanda, despre sistemul medical-  Doar Dumnezeu te poate salva, că doctorii în niciun caz! Mori cu zile!

"Doar Dumnezeu te poate salva în Olanda asta, că doctorii în niciun caz. Te duci la doctor că ai o problemă, te doare ceva. Îți dau un paracetamol. Ia paracetamol, că în 3 zile, dacă nu-și face efectul, vin înpoi. Te duci după 3 zile.

Doamnă, mă doare serios dați-mi ceva tratament, dar duceți-mă la un specialist, faceți-mi o trimitere. Cum să nu vă fac o trimitere? Uitați aici, v-am trimis un email, sunați dvs., faceți programare și se rezolvă. Până una, alta, vă dau un mic tratament să vă ajute. Ajungi la farmacie, că îți trimite mail la farmacie cu tratamentul ăla. Trei feluri de medicamente. După ce paracetamol-ul n-a funcționat, ai ajuns la farmacie? Zice am numai un medicament aici, n-am trei", a povestit Horațiu.

 

"Până ajungi să te rezolve, mori cu zile"

 

"Păi mi-a zis doctorul că-mi, dar trebuie să-mi dați trei, unu e super. Hai spitalul unde ai fost programat. Te duci acolo. Astăzi suntem în 19 septembrie, am programare pe 3 noiembrie, deci pot să mor până atunci?

Mai contează, doamnă, mă doare, nu pot să merg bine, nu pot. Atunci trimiteți-mă la o clinică privată în 3 zile. Am economisit ceva timp, dar m-au golit de bani. Aoleu, nu se poate cu ăștia în Olandă, aici nu-i mai suport cu sistemul lor medical de toată jena, ca să nu zic așa. Or fi ei, că au tehnologie, dar până ajungi să te rezolve, mori cu zile. Hai pa!", a mai spus Horațiu.

 

"Tot țărișoară noastră este mai bună!"

 

Reacțiile internauților nu au întârziat să apară. Majoritatea sunt de părere că cel mai bine este acasă, în România.

"Eu am avut ligamentul posterior rupt. Mi-au citit greșit RMN-ul, rezultatul a fost o lovitură mică, în Austria. O lună am stat așa în casa plângând";

"Când am mers prima dată aici în Olanda a început doctorul să caute pe Google despre ce aveam. Am rămas fără cuvinte..."

"Și eu locuiesc in Olanda! Eu sunt mulțumită de sistemul lor",

"În Spania la fel, am avut o problemă ginecologică. Mi-a dat programare peste 3 luni și am ajuns la urgență pe masa de operație, 3 zile și muream";

"Nu doar în Olanda...Peste tot e la fel!",

"Asa este și in Germania, în afara de Ibuprofen nu dau nimic",

"Tot țărișoară noastră este mai bună!"

"In Germania e la fel doar că primești Ibuprofen și recomandare să bei mai multă apă";

"Lumea zice că este rău în România. Dar se are că în străinătate este și mai rău!"

"Eu mi-am luat bilet la avion și-am plecat în România";

"Nu mai spuneți că în România este la fel! Încă este bine";

"În Austria am primit programare în ianuarie. Am sunat în august, deci peste 6luni. Am fost la privat 200 € controlul de 3 ori";

"Este un fel de selecție naturală. Dar trebuie sa fi hotărât sa ceri ceea ce vrei. Să nu accepți doar ce spun ei. Știu ce vorbesc. Sunt pățit!";

"Eu locuiesc în Germania și nu ma pot plânge, este totul bine, însă evit medicamentele. Când merg în țară îmi cumpăr produse naturiste";

"În Anglia la fel soțul piciorul rupt: nu ai nimic, pune gheață cremă. În România e mai bine! Multă sănătate";

"Așa e peste tot și în Danemarca la fel, Suedia, Norvegia, Anglia";

"Eu am fost la medic, în Germania, și mi-a zis că nu știe ce să îmi facă".

 

@horatiumodo

Doctorii in Olanda!!

♬ sunet original - Horațiu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel