20 dec 2024, 15:42
Potrivit ziarului local Prima La Martesana, poliţia locală din Martesana (la nord-est de Milano) a oprit un şofer român care conducea o maşină cu numere de înmatriculare false. După mai multe verificări, agenţii au descoperit că bărbatul încasa de mult timp venitul minim garantat deşi pe numele său erau înregistrate 139 de autovehicule.
Anchetatorii presupun că e vorba de “maşini-fantomă”, vândute pe piaţa neagră după ce au fost înmatriculate pe numele unui “om de paie”. Astfel de vehicule sunt folosite apoi în comiterea de infracţiuni.
Românul este judecat în libertate, dar autorităţile au decis să-i suspende ajutoarele sociale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News