După ce poliția Rieder a informat poliția federală germană, aceștia au putut să-l ridice pe român din gara Simbach am Inn.
Românul spera că va ajunge cu bine, cu bicicletă electrică furată, în Germania. A urcat în tren cu gândul că a scăpat, dar în gară era așteptat de polițiști.
Bicicleta a fost asigurată de polițiștii Rieder, iar românul, de 45 de ani, a fost denunțat, transmite krone.at.
Un alt român a ajuns în fața magistraților din Austria după ce a intrat în casa fostului angajator și a furat mai multe monede de aur.
Adus, luni, în fața instanței din Graz, un român a negat că a intrat în casa fostului său angajator, pentru a-l jefui. "Nu am fost eu!" le-a spus românul magistraților.
În ciuda imaginilor surprinse de camera de supraveghere video, hoțul a susținut că nu a pătruns în casa fostului său angajator, iar monedele de aur, pe care se presupune că le-a furat, le-a văzut doar la televizor. "Un circ", a spus judecătorul Erik Nauta.
Cazul a mai fost judecat o dată în toamnă. La acel moment, se ajunsese la un verdict de vinovăție care a fost anulat din cauza unei erori de formă. Acest lucru nu a schimbat cu nimic dovezile. Imaginile video din casă l-au surprins pe autorul atacului, care purta o jachetă foarte distinctivă, cu căptușeală roșie. Aceeași haină fusese purtată de inculpat, câteva zile mai târziu, când a fost interogat de poliție, transmite krone.at.
Cagula, purtată în timpul jafului, a fost găsită în apartamentul său. "Fiul meu o folosește la schi", s-a justificat românul. De asemenea, el susține că a cumpărat pachetele de șuruburi care se aflau în dulapul său.
"Dar numărul de serie se potrivește cu factura victimei", i-a explicat judecătorul Nauta. Și cum rămâne cu monedele de aur, care au fost furate din casa victimei?".
"Am văzut monede de aur doar la televizor", a spus românul, de 34 de ani. „Nu cred niciun cuvânt din ceea ce spui. Ce-i cu circul ăsta. Totul se potrivește. Este foarte clar", s-a răstit judecătorul.
Sentința, o amendă de 3.600 de euro și patru luni și jumătate de închisoare, nu este definitivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News