Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român ar fi molestat o fetiță de 10 ani și pe frații ei vitregi de 12 și 14 ani. A filmat abuzurile și le-a pus pe internet
WhatsApp
Un bărbat de 32 de ani din Bihor este acuzat că ar fi molestat o fetiță de 10 ani, dar și pe frații ei vitregi mai mari, de 12 și 14 ani.

Individul ar fi filmat abuzurile la care i-a supus pe copii și ar fi distribuit imaginile pe internet. Cazul a intrat în atenţia DIICOT, iar cei mici au fost preluați de instituţia de protecţie a minorilor. Suspectul e în arest.

Ororile s-ar fi ținut lanț, timp de aproape şapte luni, într-o casă izolată. Mama copiilor munceşte în străinătate, iar tatăl i-a lăsat în grija unui cunoscut, dintr-o comună învecinată.

Florin Cazan, primarul comunei Țețchea: “Fetiţa a fost lăsată în grija unui cetăţean din localitatea Aştileu, de către tată, tatăl fiind plecat într-o altă localitate, îngrijitor de animale. Şi agresorul a agresat fetiţa. Fetiţa a contactat pe sora ei şi sora ei a dat curs, a sunat la poliţie şi s-a declanşat ancheta”.

„Poliţia o fost, jandarmii, Protecţia copilului. Numa cum am auzit din băieţi, că ce-o făcut acela cu fata şi cu băiatul ăla. I-o batjocorit. Da, da. Atâta am auzit, maica mea”, spune o vecină la Știrile PRO TV.

 

„Este o fetiţă retrasă, o fetiţă timorată, timidă”

 

Copila abuzată se descurcă bine la şcoală, dar în ultima vreme, nu a mai dat pe acolo. Posibil ca cele întâmplate să aibă legătură cu abandonul.

„Exrem de receptivă, extrem de atentă la ore, din spusele învăţătoarei, citez, dacă ar fi venit la şcoală, ar fi fost, poate, prima din clasă. Însă este o fetiţă retrasă, o fetiţă timorată, timidă şi prea puţin comunicativă”, susține Crina Puie, directoarea şcolii unde învaţă fetiţa, conform sursei citate.

În comunitatea în care trăiește, suspectul părea că duce o viață cât se poate de normală. Acum, localnicii sunt furioși.

 

Cei trei minori au fost preluaţi într-un cămin special

 

„Am rămas aşa, şi şocată, acuma, că nici nu ştiu ce să spun. Mi se pare un om la locul lui, a lucrat în Germania. Am citit pe internet, dar n-am ştiut cine şi cum. Deci chiar mi se pare josnic dacă a făcut lucrul ăsta, dar nu-mi vine să cred. Îl cunosc de copil”, spune fosta educatroare a suspectului.

Cei trei minori au fost preluaţi imediat de Direcţia pentru protecţia copilului şi adăpostiţi într-un cămin special.

„Beneficiază de toate serviciile de care au nevoie, inclusiv de consiliere psihologică, pentru problema pe care o au”, susține Ştefan Goția, purtător de cuvânt DGASPC Bihor.

Agresorul ar fi filmat, în repetate rânduri, tortura la care îi supunea pe copii. Ar fi postat apoi clipurile inclusiv pe unele rețele sociale. Cazul a fost preluat de procurorii DIICOT, care l-au reţinut pe individ pentru viol şi pornografie infantilă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel