Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român, amendat cu 3.000 de lei, după ce a refuzat să-și trateze la veterinar câinele rănit
WhatsApp
Un bărbat din Tulcea a fost amendat cu 3.000 de lei pentru că nu a asigurat asistenţa veterinară necesară câinelui său care a fost rănit într-un accident rutier. 
medic_veterinar

Purtătorul de cuvânt al IPJ, Daniela Condrea, a declarat că proprietarul animalului rănit a fost la un cabinet veterinar, însă din cauza costurilor ridicate de care avea nevoie câinele a renunţat la tratament.

„L-a lăsat în curte până când o persoană a filmat animalul rănit şi a postat fotografiile pe o reţea socială”, a declarat reprezentanta IPJ, citată de Agerpres. Poliţiştii s-au autosesizat miercuri, au luat animalul de la deţinătorul acestuia din oraşul Babadag, au acordat îngrijiri medicale de specialitate câinelui pentru care au identificat un spaţiu de cazare pe perioada tratamentului. 

„Deţinătorul animalului a fost sancţionat contravenţional conform art. 5 alin. 1 din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, cu amendă în valoare de 3.000 lei. Mulţumim celor doi medici veterinari, unul din municipiul Tulcea, celălalt din comuna Niculiţel, pentru punerea la dispoziţie a resurselor în vederea rezolvării situaţiei animalului", se arată într-un comunicat de presă al IPJ.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel