Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român a vrut să intre în ţară cu mii de produse contrafăcute. Marfa de aproape 14.000 de lei, confiscată
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Zimnicea au descoperit peste 13.700 articole de vestimentație, încălțăminte şi marochinărie, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetăţean român a încercat să le introducă în țară.  
camion_marfa_contrafacuta

În data de 08.11.2020, în jurul orei 21.00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Zimnicea, judeţul Teleorman, au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocamion, condus de un cetățean român, în vârstă de 25 ani. Conform documentelor de însoţire, mijlocul de transport era încărcat cu textile din Grecia către România.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit în remorca autocamionului, cantitatea totală de 13.746 articole de vestimentație încălțăminte și marochinărie, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 1.593.800 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel