Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român a tras cu pistolul din mașină ca să-și testeze noua achiziție
WhatsApp
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a tras cu pistolul din mașină în județul Hunedoara pentru că și-a dorit să testeze arma pe care o achiziționase recent. 

Un tânăr de 23 de ani a tras cu pistolul din mașină în comuna Dobra, județul Hunedoara. Ulterior, după ce au sosit polițiștii, acesta le-a spus că și-a dorit să testeze arma pe care o achiziționase recent.

Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ilia au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că pasagerul unei mașini a tras mai multe focuri cu un pistol. Oamenii legii au identificat în trafic, pe DN 68A, pe raza localității Dobra, mașina din care au fost trase focurile de armă. După oprirea mașinii, șoferul, un tânăr în vârstă de 21 de ani, şi pasagerul în vârstă de 23 de ani, ambii din comuna Dobra, au fost duşi la audieri, după ce în autoturism, la picioarele pasagerului din dreapta, a fost găsit un pistol neletal din categoria celor supuse autorizării.

 

În urma controlului, au fost găsite 96 de cartușe şi 19 cuțite de vânătoare

 

"După oprirea autoturismului, conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani, şi pasagerul, în vârstă de 23 de ani, ambii din comuna Dobra, au fost conduşi la sediul unităţii pentru audieri, după ce în autoturism, la picioarele pasagerului din dreapta, a fost identificat un pistol neletal din categoria celor supuse autorizării. În autoturism, în urma controlului, au fost găsite 96 de cartuşe, muniţie aferentă armei neletale, şi 19 cuţite de vânătoare", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, potrivit Agerpres.

În autoturism, în urma controlului, polițiștii au descoperit 96 de cartușe şi 19 cuțite de vânătoare.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept. Arma şi muniţia în cauză au fost ridicate în vederea expertizării şi stabilirii provenienţei.

Potrivit polițiștilor, din primele cercetări, se pare că pasagerul ar fi cumpărat recent arma. Cu toate acestea, bărbatul nu deţine documente de provenienţă ori autorizare, şi ar fi dorit să o „testeze”, executând mai multe focuri de armă între satele Răduleşti, Bujoru şi Lăpuşnic, din comuna Dobra.

 

Un român s-a împușcat în cap cu un pistol. Cadavrul a fost descoperit chiar de mama sa

 

În urmă cu câteva săptămâni, un caz asemănător, însă cu un final tragic a avut loc în Roman, unde un bărbat de 38 de ani s-a sinucis, împușcându-se în cap. Descoperirea șocantă a fost făcută chiar de mama victimei, care a sunat disperată la 112. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman s-au deplasat la adresa femeii care a sesizat la 112 că fiul său s-a sinucis, folosind un pistol.

Oamenii legii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au stabilit că este vorba despre un bărbat de 38 de ani, din Roman, care prezenta o plagă prin împușcare la nivelul tâmplei. Echipajul Serviciului de Ambulanță a constatat. din păcate, decesul bărbatului. 

De asemenea, la fața locului a fost identificat un pistol cu bile, bărbatul fiind deținător legal de arme. O echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț se află la fața locului în vederea efectuării cercetării la fața locului și stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul, relatează agerpres.ro. Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde a fi efectuată necropsia și stabilită cauza decesului. 

"Astăzi, în jurul orei 16.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi prin apel 112, de către o persoană de sex feminin, cu privire la faptul că fiul acesteia s-a sinucis, folosind un pistol. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 38 de ani, din Roman, care prezenta o plagă prin împuşcare la nivelul tâmplei. Echipajul Serviciului de Ambulanţă deplasat la faţa locului a constatat decesul bărbatului", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel