Tânărul lucra la rețeaua de canalizare a comunei. Colegii săi, martori la tragedie, n-au putut să-l salveze. Echipa de muncitori lucra în zona de aproape o lună, şi executa lucrări la reţeau de canalizare. Tânărul care a decedat era muncitor necalificat. Colegii lui povestesc, şocaţi, cum s-au întâmplat lucrurile.
„S-a surpat şi a picat. Un mal de pământ. Am intrat după el, am sărit, a picat al doilea şi nu am mai putut să îl mai scoatem”, spune un coleg.
Patronul firmei de construcţii spune că ar fi fost respectate şi asigurate toate normele şi condiţiile de muncă. „Era sus pe mal, luând nişte cote pentru adâncimea de săpătura, urmând, după ce termina de săpat căminul, să îşi monteze sprijinirile în zonele unde era necesară îmbinarea ţevilor. Din cauza cablului electric exitent s-a surpat malul şi el a picat cu tot cu malul în şanţ”, a declarat Răzvan Ion, administratorul firmei de construcţii.
Salvatorii au încercat preţ de 45 de minute să îl resusciteze pe muncitor. În cele din urmă însă, s-au văzut nevoiţi să îi declare decesul. Acum, investigatorii au deschis o anchetă şi urmează să stabilească dacă muncitorii au respectat sau nu normele de protecţie a muncii, transmit StirilePROTV
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News