Banii au fost obţinuţi legal de cei doi în Germania, unde aceste activităţi nu sunt interzise, relatează Știrile PRO TV. Iar tânăra s-a plâns judecătorilor că individul nu i-a plătit partea promisă.
Decizia a fost luată de judecătorii Curţii de Apel din Galaţi, cei care au primit plângerea depusă de tânără de 28 de ani.
Fata a recunoscut în fața magistraţilor că s-a prostituat în Germania, unde activitatea este legală. Nu şi-a primit însă banii cuveniţi şi le-a cerut judecătorilor să facă dreptate.
Iniţial, bărbatul de 35 de ani a fost acuzat de proxenetism şi cercetat în stare de arest, dar apoi a fost eliberat.
Marți, judecătorii au decis că bărbatul să-i plătească tinerei daune materiale de 76.500 de euro.
Pentru a se asigura că suma va fi achitată, instanţa a pus sechestru pe o casă deţinută de individ în centrul oraşului Galaţi, dar şi pe o maşină de lux.
Pe de altă parte, proxenetul a fost condamnat definitiv la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare şi 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, la spaţii verzi. Hotărârea este definitivă şi executorie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News