Publicitate
Poștașul Nikola B. era beat, iar în geantă avea încă pensiile nedistribuite. Potrivit celor care se aflau în cafenea, poștașul a servit pe rând oaspeții și a început să împartă banii din pensii celor prezenți.
La un moment dat, a izbucnit o ceartă, motiv pentru care a fost nevoie de intervenția polițiștilor. Oamenii legii au ajuns la fața locului, apoi l-au dus pe poștașul beat la secția de poliție, relatează zagreb.info.
La secția de poliție a fost invitat și directorul Oficiului Poștal din Bijeljina, Rada Bjelica.
Reamintim că un român din Italia a fost arestat de carabinierii de la postul local Valmontone, după ce i-a amenințat cu moartea pe enoriașii unei biserici.
Aflat într-o stare avansată de ebrietate, bărbatul a intrat biserica „Santa Maria Maggiore” din Piazza Pilozzi, cu o butelie de gaz și o brichetă cu flacăra aprinsă.
În acel moment, avea loc slujba religioasă și în lăcașul de cult era prezenți numeroși credincioși. Românul i-a amenințat pe cei prezenți că va arunca biserica în aer.
Românul l-a insultat și amenințat pe preot, deoarece acesta nu a vrut să-i dea bani, relatează radioromacapitale.it.
Intervenția în timp util a carabinierilor de la postului local Valmontone, alertați de diferitele rapoarte primite la 112, a făcut posibilă reținerea bărbatului de 35 de ani. La vederea agenților, românul a încercat să fugă, însă a fost prins imediat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News