Un italian în vârstă de 84 de ani din Cirié, Torino, a fost reclamat pentru fraudă sub acuzația că s-a prefăcut orb timp de 34 de ani. În tot acest timp, bărbatul a beneficiat de indemnizații de handicap, însă acum ar putea fi obligat să ramburseze toți banii primiți.
Autoritățile au primit un pont conform căruia un italian se preface orb și primește ajutoare financiare din partea statului în mod nejustificat. În urma anchetei care a durat luni de zile, timp în care „orbul” a fost monitorizat constant, polițiștii au observat cum într-adevăr pensionarul bărbatul se plimba singur pe stradă, fără ajutorul vreunui instrument pentru nevăzători.
Mai mult, în momentul în care primea pensia și indemnizațiile pentru handicap, mergea singur la bancă și retrăgea bani de la bancomat fără niciun fel de problemă.
În urma comportamentului suspect, poliția a decis să-l plaseze autorităților judiciare pentru infracțiunea de înșelăciune calificată împotriva statului.
În acest moment, instanța judecătorească, implicată în dosar, a dispus a dispus poprirea preventivă a sumei de 90.000 de euro pe care le avea pensionarul în contul său bancar. Dacă va fi găsit vinovat, pensionarul ar putea fi de fapt obligat să ramburseze ceea ce a primit pe parcursul a 34 de ani de invaliditate.
Cei doi medici oftalmologi care au certificat starea de sănătate a bărbatului, sunt luați luați în vizor ca și complici. Inițial, italianul a primit o indemnizație pentru că avea o deficiență severă de vedere, apoi, în urmă cu patru ani, în urma unei examinări medicale, s-a constatat că era complet orb.
În urmă cu câțiva ani, tot în același oraș, un pensionar a încercat aceeași schemă. Bărbatul s-a prefăcut a fi orb, însă a fost prins cum făcea cumpărături singur și avea grijă de plantele și legumele din gradina sa. Mai mult, acesta a fost surprins conducând un vehicul.
Bătrânul a fost prins într-un mod similar, în urma unei urmăriri îndelungate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News